M-am născut la 3 mai 1991 și provin dintr-o familie modestă din Budești, Maramureș, care a rămas și astăzi o familie modestă. Nu mi-am cunoscut niciodată tatăl. Am urmat școala până în clasa a VII-a în Budești, clasa a VIII-a în Cavnic, iar liceul la Colegiul Tehnic „Carmen Sylva” din Baia Mare.
În anii de liceu am locuit câțiva ani la Comunitatea Miani, un centru social rezidențial de tip familial, asemănător unei case de plasament, unde adolescenții locuiau și erau sprijiniți să-și continue educația și să se pregătească pentru o viață independentă, deoarece familia mea nu își permitea costurile unui cămin sau ale unei alte forme de cazare în Baia Mare. Acea perioadă mi-a oferit sprijinul necesar pentru a-mi continua studiile și mi-a arătat, în mod direct, cât de mult poate conta pentru un copil sau un adolescent ca cineva să îi ofere stabilitate, îndrumare și încredere.
După împlinirea vârstei de 18 ani am început să lucrez, să călătoresc și să îmi construiesc singur drumul. Am locuit și am lucrat în România, Germania, Spania, Marea Britanie și Italia, atât ca angajat, cât și ca antreprenor. Am coordonat mai multe societăți proprii și am cunoscut din interior dificultățile administrative, profesionale și personale cu care se confruntă oamenii atunci când încep de la zero.
În anul 2022, după ce m-am pocăit, am înțeles că a-L urma pe Domnul Isus înseamnă să trăiesc după exemplul Lui: să mă apropii de oameni, să slujesc și să transform credința în fapte. Această convingere a dus la inițiativa „Samariteanul în Acțiune”, la dorința de a lucra cu copiii și tinerii, de a mă forma în consiliere creștină și, mai târziu, de a mă întoarce în România pentru a continua lucrarea.
Am fost un copil năzdrăvan, crescut într-un mediu complicat, și nu am avut de la început toate reperele de care aveam nevoie. Tocmai de aceea cred că formarea începe de mic: copiii au nevoie să-L cunoască pe Dumnezeu, să primească îndrumare, limite sănătoase și modele bune, iar tinerii au nevoie să fie ascultați și sprijiniți înainte ca dificultățile să se adâncească. Din această convingere au crescut slujirea mea cu copiii și tinerii și alegerea de a mă forma în consiliere creștină.